Prezentarea proiectuluiObiectivul proiectului este dezvoltarea producerii de energie din surse regenerabile de energie (SRE) în România prin elaborarea unor scenarii și prognoze armonizate cu țintele naționale și europene, modelarea efectelor (de mediu, economice, sociale etc.) ale dezvoltării SRE, cercetarea impactului penetrării SRE în rețea, realizarea unui instrument-sistem informatic de avansat de înregistrare și comunicare informații privind SRE, cercetări experimentale pe aplicații demonstrative.
Scenariile de dezvoltare vor fi puse în acord cu elaborarea de modele de tip SED (Sisteme cu Evenimente discrete). Modelarea sistemelor energetice se face cu instrumente dedicate de tip Rețele Petri Temporale Orientată Obiect.
Se vor identifica cu un sofware dedicat scenarii de racordare la rețea a acestor surse, se va analiza impactul generării intermitente și sezoniere din SRE (în special la generatoarele eoliene) asupra funcționării sistemului electric de distribuție. Se va analiza siguranța în alimentare a consumatorilor izolați, în cazul în care se vor utiliza surse hibride de alimentare din SRE.
Sistemul informatic de înregistrare și comunicare informații privind SRE este centrat pe o bază de date privind instalații SRE, producători, instalatori, legislație, granturi, bibliotecă on-line, instruire on-line - carte electronică în domeniul utilizării SRE. Soluția informatică va fi performantă, scalabilă, independentă de platformă și accesibilă. Problema accesibilității va fi rezolvată de folosirea unei soluții bazate pe web. Se vor utiliza cele mai noi platforme și produse software destinate dezvoltării de baze de date accesibile prin Internet (ASP.NET, SQL Server, JAVA, OLAP etc.).
Se vor realiza patru aplicații demonstrative pentru promovarea producerii de energie din surse regenerabile: o aplicație de gestionare informatică a unui sistem fotovoltaic, o miniturbină eoliană de maxim 2kW, un sistem hibrid, format din module fotovoltaice, baterii Pb-acid, generator diesel auxiliar, cu posibilități de conectare și a unei pile de combustie sau/și grup cu cogenerare și un sistem fotovoltaic de 1500 W destinat promovării SRE în zonele cu restricții de mediu.